Portretul iubitului meu, Cronica: Fiul omului care și-a înghițit propriul manuscris, Solo expo artist Goshka Macuga (feb – iunie 2016) Fondazione Prada, Milan

Portretul iubitului meu

Text: Mihaela Varzari

Publicat in revista ARTA, nr 20-21, 2016

Practica artistei Goshka Macuga „compromite” rolul de artistă prin fuziunea cu cel de curatoare sau cercetătoare, într-un veritabil Gesamtkunstwerk. Proiectul Fiul omului care și-a înghițit propriul manuscris se extinde pe patru spații diferite și prezintă obiecte de artă din colecția Fundației Prada, juxtapuse cu lucrările artistei, cu intenția de a lansa o incursiune în moștenirea culturală europeană a secolului XX.

       Zona industrială din Milano a fost aleasă pentru construirea noului muzeu de artă, inaugurat în 2015 și realizat de OMA, condus de Rem Koolhaas. Dimensiunea amplă a spațiului principal de la parter, unde un perete întreg este tapisat în piele albă și „masacrat” cu tăieturi masive à la Fontana în dreptul ușilor, este amplificată de numărul restrâns de lucrări. Sfera aurie a artistului Lee Byars, un glob auriu imens este poziționat vizavi de Colpo di gong a artistului Eliseo Mattiacci, un gong din bronz, folosit în filmele clasice englezești pentru a marca începutul peliculei, doar că în acest caz anunță, nici mai mult nici mai puțin, chiar începutul dramei umanității însăși.

      Suspendată de tavan, stă atîrnată o masă amorfă, neagră, cu formă aproximativ sferică, lucrarea artistei Phyllida Barlow, Fără titlu: atîrnîndbucatăcărbunenegru. O roată de metal părăsită într-un colt, ia înfățișarea unei structuri mecanice arhaice, este lucrarea artistului Ettore Colla, cu titlul Giocoliere n. 3. Obiectele din acest spațiu devin decoruri ale unui peisaj pustiu și apocaliptic, unul în care umanitatea se suspendă pentru a permite prezența lucrării centrale, ușor de ghicit din moment ce are același nume ca și expoziția, și anume apariția androidului pe care Macuga l-a produs cu A Lab din Japonia. Androidul, copie după chipul și asemănarea partenerului artistei, stă așezat pe marginea unui un podium, la „sfârșitul istoriei” și recită neîntrerupt texte filozofice de origine europeană. Un continuu monolog devenit oarecum un surplus, precum un recital de idei radicale. Acest android nu e Frankenstein, căci chipul său poate fi confundat cu o persoană reală. Ceea ce e doar o apariție pentru noi, e o înfatisare profund personală și chiar intimă pentru ea. 

Goshka Macuga,  Fiul omului care și-a înghițit propriul manuscris, 2016, courtesy of Prada Foundation, Milan

      În Institutul internațional de cooperare intelectuală, Macuga expune istoria culturii europene în 13 „configurații” ce conțin vreo 70 de sculpturi, reprezentările unor bărbați faimoși, de la Nietzsche și Kant, până la Foucault și Žižek, cu excepția câtorva femei ca Ada Lovelace, Donna Haraway, plus masca de gorilă de la Guerilla Girls. Sculpturile sunt doar capuri fără corp, în mărime naturală, formând diverse structuri voit precare, susținute cu ajutorul unor bare de metal, care le străpung cefele sau tâmplele, de parcă ar fi trase în țeapă. O incursiune în istoria culturii europene devine un interogatoriu al eșecurilor unui canon făcut de bărbați pentru bărbați.

     Încăpăținarea cu care Macuga se interpune pe durata întregii expoziții, răstoarnă ierarhia piramidală ce stabilește diferența dintre artistă/curatoare și își expune propriile lucrări lînga cele din colecție. Strategiile ei curatoriale sunt folosite și pentru a încadra un amalgam de obiecte ce includ printre altele un artefact din Pre-Istorie, lucrări de Giorgio de Chirico sau Peter Fischli & David Weiss etc., alături de texte de John Latham sau Walter Benjamin, expuse în vitrine de muzeu în culori primare. Suprafețele lor sînt acoperite cu desene pe hârtie, realizate „live” de un dispozitiv prevăzut cu cameră de filmat, ce folosește tehnologia Paul-A din Japonia. Macuga folosește deseori estetica “clinică” a Modernismului iar evenimente semnificative în mare parte ale secolului XX revizitate în practica ei pentru a testa concepte contemporane.

      Expoziția continuă cu alte lucrări celebre ale fundației, dar voi menționa doar un performance, conceput de Macuga, unde o femeie citește în glas o carte în Esperanto, un proiect global eșuat înainte de dezlănțuirea globalizării. Eșecul culturii europene, al Modernității, clădită pe rațiune și progres este prezent sub diferite ipostaze în întreaga expoziție. Expoziţia servește Modernităţii gustul amar al propriei creații, deziluzie și apocalipsă iar includerea alterității lucrărilor din arhivă cu care Macuga interferează, recunoște fictiunea existentă în procesul de categorisire par excellence.